Se incarca...

Destinatii exotice pentru vara 2017

Dacă primăvara ne facem planuri pentru 1 mai şi ne pregătim ţinutele de festival, odată ce această perioadă se consumă începe o alta, şi anume cea în care răscoleşti pe toate părţile internetul în căutarea destinaţiei ideale pentru vara ce ne trage de mână spre petreceri si vacanţe de neuitat. Dacă te regăseşti în această descriere, apasă EXIT site-urilor care te-au ameţit cu propuneri ce nu ţi se potrivesc, căci noi am pregătit un top al destinaţiilor exact pe sufletul tău.


1. A devenit un clişeu asocierea exoticului cu Insulele Maldive, aşa că, din dorinţa de a descoperi altceva, îţi propunem o vacanţă în Torre Lapilo Bay ce se remarcă prin asocierea cu celebra destinaţie menţionată mai sus, prin plajele de vis şi prin uşurinţa cu care poţi ajunge să calci pe nisipul lor fin, căci se află mai aproape decât ţi-ai imaginat, si anume în regiunea Puglia din Italia.



2. Dacă totuşi vrei să zbori cât mai departe de grijile şi responsabilităţile care te leagă de Europa, e timpul să îţi faci bagajul potrivit pentru Seychelles în care să îţi iei cât mai multe costume de baie, căci, având în vedere peisajul care te va lăsa cu gura căscată, nu vei sta deloc departe de plaja pe care te vei răsfăţa cu fructe proaspăt culese. Ştii acele fotografii la umbra palmierului pe care le admirai la vedetele tale favorite? Ei bine, această destinaţie te va trimite acasă cu amintiri digitale ca cele despre care vorbeam, însă şi cu mai mulţi bani în buzunar, căci câteva nopţi petrecute în cadrul acestui paradis tropical sunt mai accesibile decât ai crede.





3. Pentru romanticii incurabili rezervăm bilete către Mauritius, însă nu îi lăsăm acasă nici pe cei pasionaţi de scufundări pentru că nu ar trebui să rateze frumuseţea recifelor de corali şi a speciilor de peşti cu care nu ai ocazia să te întâlneşti în alte colţuri ale lumii. Şi pentru că Mauritius nu ar fi la fel fără locurile magice pe care le pune la dispoziţie, e timpul să ţi se taie respiraţia, căci noi prin asta am trecut doar la o primă vedere a fotografiilor în care este înfăţişată Laguna Albastră. Şi asta nu e tot, seara, după o zi călduroasă şi plină de relaxare, te vei răsfăţa cu cele mai bune sortimente de rom, zahăr şi vanilie.





4. Cine se aseamănă se adună, aşadar, dacă te reprezintă eleganţa şi îţi plac lucrurile sofisticate, îţi recomandăm un sejur pe această splendidă insulă artificială, The Palm Jumeirah, aflată unde altundeva decât în emiratul Dubai, unde opulenţa primează la fiecare pas, iar dorinţa de a rămâne în acel peisaj creşte cu fiecare zi petrecută în celebra destinaţie. Vei avea ocazia să înoţi cu delfinii, te poţi distra în cel mai mare parc acvatic din Orientul Mijlociu, iar, la final, îţi poţi rezerva un tur cu elicopterul deasupra acestei superbe locaţii de la care va fi destul de dificil să îţi desprinzi inima.





5. Dacă vrei ca vara aceasta să te bronzezi, să te relazezi, dar, în acelaşi timp, să îţi pui la încercare şi abilităţile de a comunica în limba franceză, te sfătuim să alegi un sejur în Bora Bora, o insulă ca de poveste. Te vor uda acele ape în culori superbe, te va vrăji apusul şi vei tânji, odată cu reîntoarcerea acasă, după răsăritul smuls din filme. Partea bună este că îţi poţi inchiria bicilete pentru a vizita cât mai multe colţuri ale acestui loc înconjurat doar de superlative şi, mai presus de asta, nu vei pune pe tine kilogramele în plus ce vin odată cu fiecare vacanţă. Şi pentru că nu trebuie să pleci din locul recunoscut ca drept cel mai frumos de pe Pământ fără un astfel de suvenir, ai face bine să vizitezi ferma de perle care te va determina să visezi la un colier ca a lui Coco Chanel.





newsletter

Aboneaza-te la newsletter si vei fi la curent cu toate tendintele din fashion !

Articole asemanatoare

Ne-am gândit mult cum să vă ajutăm cu sfaturi despre cum sa iti alegi cel mai bine ținutele, despre cum să cumperi ceea ce ți se potrivește si să fie si ușor de c...
Roata culorilor este un instrument excelent pentru garderobă! De fapt, a fost unul dintre primele lucruri pe care le înveți când am studiezi moda. Faptul că nu es...
Vara asta se poarta smoothies! Adica sanatatea! Enjoy 3 retete absolut delicioase!