Smart casual – ce presupune acest stil vestimentar, idei de ținute pe care le poți adopta + trucuri pentru outfituri reușite

Smart casual – ce presupune acest stil vestimentar, idei de ținute pe care le poți adopta + trucuri pentru outfituri reușite

Smart casual – ce presupune acest stil vestimentar, idei de ținute pe care le poți adopta + trucuri pentru outfituri reușite.jpg

Într-o lume în care limbajul non-verbal spune despre tine mai multe decât îți imaginezi, este important să nu subestimezi niciodată puterea unui stil vestimentar. Un cod vestimentar te poate diferenția pozitiv, mai ales într-un context profesional. Dacă îți place să te îmbraci confortabil și să fii elegantă în același timp, stilul smart casual este cel care ți se potrivește cel mai bine.

În acest articol vei descoperi ce înseamnă smart casual la femei și care sunt principalele caracteristici ale acestui stil. De asemenea, vei afla care sunt cele mai inspirate idei de ținute smart casual de femei, dar și cum să-ți îmbunătățești look-ul și să-ți definești propriul dress code. 

1.Smart casual la femei – definiția acestui stil și particularitățile sale

1. Smart casual femei - femeie, palton albastru.jpg

Popular în rândul femeilor moderne, stilul smart casual are la bază piese vestimentare practice și confortabile care pot fi combinate astfel încât să obții un aspect office, elegant și cool. În altă ordine de idei, dacă vrei să adopți o ținută smart casual de femei, trebuie doar să combini în cel mai simplu mod câteva articole versatile și să-ți transformi outfit-ul într-unul elegant și sofisticat.

Poți combina blugi cu cămăși din bumbac, mătase sau vâscoză pe timp de vară. Iarna, materialele din stofă, lână sau cașmir sunt cele mai apreciate. Sacourile și paltoanele din materiale de calitate nu pot lipsi dintr-o ținută smart casual de damă. Pe lângă faptul că sunt confortabile și călduroase, aceste elemente adaugă un aspect business ținutei. Nuanțele specifice acestui stil sunt cele neutre sau pastel, precum alb, bej, gri dar și culori mai închise, cum ar fi maro, albastru sau negru.

2. Ținutele smart casual pentru femei și piesele vestimentare potrivite – pentru ce poți opta?

Cel mai important lucru în stilul smart casual este să folosești articole vestimentare confortabile, care să te reprezinte. Indiferent că alegi să combini piese informale și clasice sau din alte stiluri vestimentare, fie că preferi să porți look-uri monocromatice sau haine lejere, important este să investești în piese vestimentare din materiale de calitate, cu croieli care te avantajează și te fac să arăți bine, în orice moment al zilei. În rândurile care urmează vei putea descoperi câteva piese vestimentare pentru care poți opta, precum și idei de ținute în care le poți integra cu ușurință.

 Pantaloni de damă casual și blugi 

În doar câteva minute, cu ajutorul unor blugi de damă sau tricouri poți crea un look smart casual de damă simplu și confortabil. Dacă îți dorești o ținută corespunzătoare pentru mediul profesional, combină o pereche de pantaloni de damă casual albi sau negri cu o bluză mulată sau o cămașă clasică și finalizează combinația perfectă cu o pereche de pantofi ascuțiți iar rezultatul va fi imbatabil. 

2. Ținute smart casual femei - cămașă verde, sacou negru, blugi.jpg

Fuste midi 

Nimic nu se compară cu un look autentic și plin de feminitate. Pentru a crea un stil smart casual echilibrat și confortabil, secretul constă în combinația perfectă! Optează pentru fuste midi cu talie înaltă, din țesături fluide pe care le poți combina cu bluze elegante de damă cu mâneci lungi, din catifea sau dintr-un alt material de calitate. 

Costume sau blazere

Costumele sunt piese vestimentare perfecte pentru un dress code smart casual de femei. Alege culoarea ta preferată de costum și creează look-uri curate și sofisticate in același timp.

2. Ținute smart casual femei - compleu negru, femeie blondă.jpg

Dacă vrei un outfit mai relaxat, merită să încerci compleuri pentru damă din materiale diferite. De exemplu, un compleu din două piese, format dintr-o bluză cu o croială lejeră și o  pereche de pantaloni este alegerea perfectă pentru o ținută de zi.

2. Ținute smart casual femei - compleu albastru cu alb.jpg

Nu evita piesele casual sport sau imprimeurile și culorile vii. Combinate corect, acestea adaugă mai multă personalitate stilului tău. Eleganța printului albastru cu alb și croiala care urmărește linia corpului îmbină comoditatea stilului sport și caracteristicile stilului elegant. Blazerul este o piesă de bază în ținutele office. Combinat cu un maiou sau un tricou, este o opțiune excelentă pentru un look curat și casual. 

Cămăși de damă și bluze elegante

Dacă te întrebi care este articolul vestimentar care nu poate lipsi din garderoba ta, răspunsul este simplu – cămașa. O cămașă sau o bluză elegantă garantează seriozitate în domeniul business. Alege modele unice de cămăși de damă și amestecă piese informale și clasice.

2. Ținute smart casual femei - cămașă roz, pantaloni negri, curea neagră.jpg

Alege o cămașă în tendințe din material nobil precum satin sau pânză și combin-o cu un pantalon clasic sau o fustă din denim. O cămașă din poplin cu mâneci lungi, decupată la spate, combină cu o pereche de pantaloni negri, largi, accesorizați cu o curea clasică, formează o ținută smart casual echilibrată și atractivă ce poate fi adoptată în mai multe situații.

2. Ținute smart casual femei - cămașă verde, cercei rotunzi.jpg

Rochii și salopete

2. Ținute smart casual femeie - rochie, ceas, scaun.jpg

Fii îndrăzneață atunci când realizezi ținuta smart casual pentru femei. Rochiile și salopetele sunt, fără îndoială, o opțiune grozavă pentru a crea un look elegant pentru o ocazie deosebită. Pentru a adapta cel mai bine ținuta la un anumit eveniment, este esențial să ții cont de contextul în care vei purta ținuta smart casual.

Dacă pentru petreceri aniversare sau nunți îți place să porți rochii de seară, pentru un eveniment corporate este ideal să optezi pentru o ținută care îmbină perfect eleganța cu confortul. De asemenea, poți opta și pentru rochii tip sacou, confecționate din satin, de exemple, și vei arăta impecabil de fiecare dată! 

2. Ținute smart casual femei - rochie tip sacou.jpg

3. Stilul smart casual în viața de zi cu zi – unde pot fi purtate outfiturile cu acest stil?

3. Stilul smart casual - femeie care umblă, costum albastru, perete.jpg

Dacă ești fană street style, să știi că stilul smart casual de femei combină, pe lângă articole vestimentare office, piese mai sobre și elegante ce pot fi purtate la diferite ocazii, dar și tricouri, fuste, blugi sau alte piese confortabile. Vrei să știi unde poate fi purtată o ținută smart casual? Află în continuare în ce situații poate fi adoptat stilul smart casual și cum poate fi purtate aceste ținute tot mai populare în rândul tinerilor. 

La job

Stilul smart casual se adaptează cu ușurință în diferite circumstanțe, fiind ideal atât la birou, cât și în alte ocazii. Pentru o zi la serviciu poți combina topuri, tricouri sau hanorace cu pantaloni lungi sau scurți sau poți alege rochii de zi din bumbac, dantelă, catifea sau alte materiale de calitate.

O rochie dintr-un material gros, în nuanțe neutre îți oferă numeroase opțiuni de asortare. Poți adăuga ținutei un sacou și o pereche de cizme și vei obține un look office, tineresc și cool.  

La cină cu prietenii

Te pregătești să ieși în oraș cu prietenii și vrei să arăți extraordinar? Costumele și compleurile transmit eleganță și rafinament însă, dacă cina nu este formală, poți adopta o ținută ceva mai relaxată. Combină o pereche de blugi cu o cămașă lejeră cu dungi peste care să porți un sacou sau o jachetă elegantă. În picioare optează pentru o pereche de ghete, iar la final, ca să completezi ținuta cu un plus de stil și culoare, adaugă o pereche de șosete roșii. 

La o întâlnire de afaceri

Pentru o întâlnire de afaceri ai destul de multe opțiuni din care să alegi. Rochiile, cămășile, blazerele, costumele, puloverele și pantalonii clasici sunt câteva dintre piesele care se integrează perfect în ținuta smart casual. Dacă vrei să arăți bine și să te simți confortabilă, o cămașă albă și un costum gri reprezintă alegerea perfectă. Dacă alegi să porți pe deasupra o jachetă bej sau ecru, ținuta ta este elegantă și corect asortată. 

La un interviu

Atunci când te prezinți la un interviu trebuie să ții cont de faptul că impresia celorlalți despre tine se formează în primele 30 de secunde. Felul în care arăți și modul în care alegi și asortezi piesele vestimentare îți poate afecta imaginea în sens pozitiv sau negativ. Ca să lași o primă impresie bună poți purta look-uri monocromatice și printuri discrete și atemporale.

Un look perfect poate fi obținut, de exemplu, dintr-o rochie clasică neagră și un blazer lejer, sofisticat, dintr-un material moale, de calitate. Asortarea unei cămăși albe cu o fustă neagră este, de asemenea, o opțiune foarte bună pentru un aspect îngrijit și elegant. Nu uita de atitudine! Fii întotdeauna relaxată și încrezătoare.

3. Stilul smart casual - sacou gri, pantaloni roz pal.jpg

La un eveniment important

Ținuta smart casual pentru femei poate fi alegerea ideală dacă participi la un eveniment social, unul caritabil, la o ședință într-un mediu de afaceri sau dacă mergi într-un studio pentru o înregistrare. Indiferent de tipul de eveniment, cheia este să alegi ținute formale și confortabile. Poți alege o rochie uni sau poți opta pentru o cămașă și o pereche de pantaloni sau blugi. Această ținută este potrivită atât pentru un eveniment formal, cât și pentru o aniversare, un cocktail sau o noapte distractivă.

4. Idei de ținute smart casual pentru femei – cum poți adopta acest stil?

4. Ținute smart casual femei - sacou și fustă albastre, scări, geantă neagră.jpg

Pentru a crea un look practic și versatil, care emană relaxare, confort și eleganță, folosește culori neutre, croieli drepte, fără să-ți fie teamă să folosești piese bine structurate. Combină mai multe piese într-un singur look și nu exagera cu imprimeurile. Iată câteva exemple de ținute smart casual pentru toate ocaziile. 

Combină piese de stiluri vestimentare diferite 

Hainele din stilul smart casual sunt ușor de combinat cu piese din alte stiluri vestimentare. Adoptă un aspect modern și îndrăzneț combinând tricouri sau bluze simple sau cu imprimeuri subtile cu pantaloni drepți sau țigaretă, din denim. Rochiile monocromatice pot fi purtate cu blazere și pantofi sport. Indiferent ce piese alegi să combini, calitatea țesăturilor trebuie să primeze întotdeauna. 

Mizează pe aspecte monocromatice 

În general, moda nu are reguli și fiecare își definește propriul stil, însă, dacă pariezi pe o paletă de culori neutre precum alb, gri, bej, maro, negru nu ai cum să dai greș. Poartă outfit-uri monocromatice alcătuite din același ton, în culori mai sobre, iar aspectul tău va fi armonios, impecabil și elegant, indiferent de momentul zilei. Atunci când alegi tonuri puternice, ținuta ta devine mai greu de accesorizat. 

Optează pentru o piesă colorată

Dacă vrei ca look-ul tău să arate mai sofisticat, adaugă-i puțină culoare! Indiferent că e vorba de fusta, cămașa sau rochia preferată, ai grijă ca piesa ta colorată să fie urmată de culori neutre. Dacă alegi o rochie în culori vii, asorteaz-o cu o pereche de pantofi nude. Astfel obții un aspect elegant și echilibrat.

4. Ținute smart casual femei -sacou portocaliu, cămașă albă, blugi, pălărie neagră.jpg

Poartă piese suprapuse

Trioul pantaloni cu vestă și cămașă este ideal pentru stilul smart casual. Vestele tricotate purtate peste un tricou alb, simplu oferă ținutei tale o estetică office.

Dacă îți dorești o estetică mai sofisticată combină o fustă midi cu o cămașă și un sacou. Salopetele de damă se potrivesc și ele în acest stil. Investește în salopete de damă casual din denim sau din crep elastic și asortează-le cu geacă și pantofi sport sau bocanci pentru a crea ținute de iarnă sofisticate. 

La urma urmei, salopeta este practică și poți crea cu ea diferite look-uri. Dacă îți dorești un look mai formal, alege să porți peste salopetă cu un sacou sau un blazer. De exemplu, poți opta pentru o salopetă neagră cu un blazer alb sau poți purta o salopetă din denim iar pe deasupra să folosești o jachetă sport gri.

4. Ținute smart casual femei - salopetă neagră.jpg

Combină piese lejere

Pentru că stilul smart casual are mult de-a face cu confortul și libertatea, îți poți crea ținuta folosind piese lejere care pun în evidență silueta feminină. Fie că e vorba de cămăși sau tricouri lejere, fie că vorbim de pantaloni largi, blugi sau geci de blugi, aceste piese vestimentare reușesc să-ți ofere lejeritate și un aspect casual deopotrivă. Cel mai bun sfat, atunci când alegi piese lejere, să optezi pentru țesături moi, naturale precum bumbac sau in dacă este vară și lână sau cașmir dacă este iarnă. 

5. Cum să accesorizezi corect o ținută smart casual de femei?

5. Ținută smart casual femei - femeie, clădire cu ferestre din sticlă.jpg

În stilul smart casual, pantofii sunt primii care îți pun în valoare ținuta. Alegerea corectă a pantofilor poate adăuga rafinament și feminitate look-ului tău. Pantofii stiletto cu toc mic sau înalt sunt mereu în tendințe, mai ales cei în nuanțe nude, ce pot fi asortați în diferite tipuri de ținute. Un alt model de încălțăminte feminină la modă este încălțămintea cu platformă și modelele de pantofi Oxford. 

În ceea ce privește restul accesoriilor, gențile messenger și tote bags sunt potrivite pentru stilul smart casual pentru femei. Pe lângă acestea, o curea, o pălărie, un ceas, o pereche de ochelari la modă sunt detalii care fac diferența când vine vorba de stil și rafinament.

Bijuteriile clasice sau discrete adaugă o notă finală deosebită aspectului tău. Un colier stilat și o pereche de cercei subtili îți pot face ținuta total diferită. 

 

În concluzie, acum că știi ce înseamnă smart casual pentru femei și care sunt principalele caracteristici ale acestui stil, nu-ți rămâne decât să te inspiri din sfaturile și recomandările de mai sus și să creezi compoziții vestimentare frumoase, care să te reprezinte și să te facă să te simți bine, indiferent de ocazie.

 

Ultimele stiri

Descarca fotografia
  Produsul a fost adaugat in cos